Povestea băiețelului care se numea Petru – Prima Poveste

Era cea mai frumoasă iarnă din câte fuseseră. Zăpada se așternuse peste dealuri și satul ardelenesc și acoperise cu o plapumă de un alb imaculat toate casele și acareturile din curțile oamenilor, creând peisaje spectaculoase. Totul era alb și feeric. Deodată, acea liniște o fost spartă de glasuri și râsete de copii de toate mărimile, de la ăl mai mic la ăl mai mare, care mărșăluiau pe ulița satului. Înfrigurați și roșii în obrajii bucălați, trăgeau după ei săniile prin troienele de zăpadă spre derdelușul din capătul satului.

Ajunși în vârful dealului, s-au urcat călare pe săniile de lemn și au început să strige care cât îi ținea rărunchii. ”-Hepaaaaa, dă-te că viiin” și se aruncau pe pârtie în jos. Și așa or ținut-o aproape tătă ziulica, coborau și urcau dealul, gâfâind, după care se avântau iarăși pe pârtie. Asta până când spre după masă o început să se lase întunericul iar frigul o început să se facă simțit. Cu greu s-or lăsat despărțiți de zăpadă. Cu nădragii plini de țurțuri de zăpadă, înfrigurați și înfometați or început să se retragă încet spre casele lor, iar săniuța intra la somn  sub șopron. Câțiva băieți, mai mici, s-or adunat la unul dintre ei, pe nume Petru. După dojana pentru hainele ude și cizmele pline de omăt, mama lui Petru obișnuia să le servească multe bunătățuri, printre care și pate îmborcănit. Și copiii se dădeau în vânt după el. De fiecare dată, când veneau de la săniuș, mama lui Petru îi aștepta cu un ceai cald și felii de pită unse cu pate și castraveți murați. Însă de data aceasta nu-i mai aștepta pita cu pate îmborcănit. Dezamăgirea li se citea pe chip, dar foamea le făcea stomacul să ghiorăie. S-au adunat în jurul mesei și or întins mâna spre pita cu silvoiz și paharul cu lapte. Dar gândul le era tăt la pate-ul ăla îmborcănit.

-Ce bun era pateul! Mie îmi place șa de mult. Aș mânca numa pateu, a spus unul dintre băieții.

- Mama ta face ăl mai bun pateu, Petru, a adăugat un alt băiat.

-Așa este, au aprobat în cor și ceilalți copii.

Petru era mâhnit că pateul se gătase. Îi plăcea așa de mult! Cine știe când va mai face mama lui!?

După ce terminară de mâncat, rând pe rând fiecare se retrăsese spre casa lui. Petru s-o retras și el la culcare, dar gândurile tot la pateul îmborcănit îi erau și cum stătea el așa culcat pe dormeză o început să își imagineze că se afla în șpais și pe stinghii și rafturi atârnau tot felul de bunătățuri din carne de porc, iar pateul îmborcănit umplea câteva rafturi. Și se făcea că oricât mânca din ele nu se terminau, sporeau necontenit. Cu visul ăsta fain copilul o adormit și o intrat într-un somn adânc până târziu dimineața.

Noapte bună copii, povestea continuă săptămâna viitoare!