Povestea băiețelului care se numea Petru - a doua poveste

Anii or trecut și băietul nostru a crescut, a ajuns la anii adolescenței. Numa că nu se dădea în vânt după lucru și tată-so cu greu reușea să-l convingă să pună mâna pe ceva. Cu vorba bună nu tare mergea, însă vederea brăcinarului parcă avea efect imediat.

Era iarăși iarnă și copiii se gătară din nou, să meargă pe pârtia de săniuș. Petru își trase cizmele în picioare, își luă haina și o zbuchi pe ușă afară. Însă dădu nas în cas cu tată-so.

-Unde fugi iarăși?

-La săniuș tata!

-No lasă că nu mai e de tine. Treci și mă ajută și pe mine la treburi că ești mare și zdravăn, ai puteri mai multe. Hai că azi tăiem porcu și ne ajută nen-tu Vasile să-l junghiem. Deja or dus porcu la el în curte.

-Da tata mie nu-mi place să văd cum îl junghie!

-Da să mânănci din pomana porcului îți place? Ți-ai luat nasul la purtare în ultima vreme, măi băiete, și io nu m-oi lăsa și din tine bistoș scot ceva. Dacă nu vrei să faci cunoștință cu brăcinaru meu fugi mintenaș să ajuți la tăiatul godinașului. Că mereu ești hămesit și te-nvârți prin cuhnie după mumă-ta să-ți deie ceva de-ale gurii, da când vine vorba de muncă te tragi pe fund.

-Dacă e musai, a mormăit Petru, lăsând jos frânghia de la sanie și porni spre nea Vasile, târșâindu-și picioarele, tare amărât și cu frică de brăcinar.

Norocul lui când ajunse la nea Vasile că porcu era deja înjughiat și tocmai îl pârleau. Om vesel și tare plăcut, nea Vasile a încercat să-l îmbuneze pe băiet și i-a propus să-l învețe cum se tranșează porcul. Din una din alta, Petru o început să fie fermecat de întreaga operațiune, parte că nea Vasile știa bine ce face și parte că știa să-i explice șa de frumos. Nea Vasile era renumit pentru dibăcia sa în ale tăiatului de porc, era măcelarul satului. La finalul zilei, Petru învățase deja multe despre tranșatul cărnii și ce parte din porc se folosește pentru pomana porcului și care pentru jumările alea crocante și fragede de-i lăsau gura apă ori de câte ori le vedea pe masă. Își promise să învețe mai mult și în acel moment o decis că el se va face măcelar când o să fie mare. Însă știa și că tatăl lui nu va fi de acord, el era funcționar la primărie și vroia ca Petru să-i calce pe urme. Numa că lui Petru nu tare-i plăcea cartea și notele proaste mereu erau motiv de gâlceavă între el și tatăl său.

Odată ce și-o pus în minte că vrea să fie măcelar o început să meargă tăt mai des pe la nea Vasile, care avea și o mică măcelărie în mijlocul satului, unde vindea preparate gustoase făcute atent cu mâinile sale dibace.

Petru o început să chiulească de la școală, ba ajungea și noaptea să se furișeze afară din casă și să meargă la nea Vasile să-l învețe rețete și secretele meseriei de măcelar.

Într-o zi, tatăl său află că Petru chiulea de la școală și că era mai mereu pe la nea Vasile și-i atrase atenția lui Petru că nu e de acord cu ce face.

-Trebuie să înveți să ai carte, să ajungi funcționar șa ca mine și ca tata. E meserie bănoasă și respectabilă în sat.

-Tată, dacă nu se prinde cartea de mine șa ca pe matale, de ce nu mă lași să devin măcelar? Iată, nea Vasile m-a învățat multe taine din meseria aista și io simt că aista mi se potrivește.

Tatăl său nici nu vru să audă și or început să se certe serios. Petru o ieșit furios din casă, trântind ușa după el și s-o dus glonț la nea Vasile să-i zică ce pățise, că tatăl lui nu e de acord ca el să devină măcelar. 

Om tare cumpătat, nea Vasile o înțeles problema lui Petru, o încercat să-l îmbuneze și la final i-a înmânat o cutie pe care i-o zis să nu o deschidă decât atunci când o să fie la mare ananghie.

-Cadoul meu este unic și când te vei afla într-un punct de cotitură al vieții doar atunci să-l deschizi, l-o sfătuit nea Vasile pe băiet.